steag
DESPRE NOI
ROBOT
COMPETȚII ȘI PROIECTE
SPONSORI
WhatsApp_Image_2025-07-31_at_14.11.41-removebg-preview
ECHIPA VELOCITY

Echipa Velocity continuă să crească, având scopul de a încuraja tinerii să se implice în domeniul tehnologic și de a oferi o platformă de învățare pentru cei pasionați de robotică.

Velocity_Logo
Povestea Noastră:
O poveste despre pasiune, inovație și dezvoltare personală. Născută în anul 2015, la evenimentul “Săptămâna roboticii” la București, din dorința unui grup de elevi entuziaști de a explora lumea roboticii cu ajutorul profesorului Pruș Paul, echipa a devenit un adevărat fenomen în cadrul competițiilor FTC. Ce a început ca o inițiativă locală, numită la acea vreme, ROBOM, s-a transformat rapid într-o forță de neoprit, Velocity. "Velocity"– numele însuși reflectă dinamismul și ambiția care definesc echipa. Ne propunem să depășim constant limitele, să explorăm noi tehnologii din domeniile STEM și să ne dezvoltăm nu doar ca ingineri, ci și ca oameni, responsabili și capabili să facă față provocărilor.
DSC_0333
Cum gandește o echipă de succes:

Un grup de indivizi nu are valoare fără structură și organizare. Înțelegerea punctelor forte ale fiecăruia dintre membrii echipei noastre pentru a construi roboți împreună ne va transforma într-o forță capabilă să înfrunte chiar și cele mai dificile provocări ale competițiilor. Acest articol abordează organizarea echipei, colaborarea, partajarea cunoștințelor, profesionalismul plin de considerație și crearea unui mediu sigur în echipă.

Primul pas în organizarea echipei noastre este să stabilim sarcinile fiecăruia. De obicei, echipele FTC® sunt organizate în grupuri de design, mecanică, software și outreach, fiecare având sub-grupuri pentru diferite sarcini. De exemplu, un grup de outreach poate include un sub-grup care se ocupă de conexiuni cu industria. Astfel, Velocity s-a orientat către stategia de matrix-organisation.

Robotica este pentru elevii Colegiului Național “Gheorghe Munteanu Murgoci“ mai mult decât o materie interdisciplinară. Reprezintă un loc în sufletul nostru unde plăsmuim în primul rând conexiuni cu persoane ce împărtășesc aceeași pasiune, aceleași obiective, frici și speranțe. Robotica este un domeniu al viitorului, dar care nu poate fi despărțită de trecutul care a condus la necesitatea automatizării. Este o evadare dintre ceea ce a fost și ceea ce urmează a fi inventat, un standard al evoluției generale a societății. Noi toți cei care dezbatem în laboratorul de informatică suntem conștienți de faptul că reprezentăm mici rotițe din această mașinărie ce nu poate fi asemuită cu vreo forță a naturii și anume râvnirea umană către progres. Un alt ideal pe care elevii l-au concretizat în cadrul echipei de robotică este cel al comunității. Dat fiind că viața unui elev se împarte deseori între școală și casă, caleidoscopul digital în care ne ducem existența răpind ultimele momente dintr-o zi care ar trebui dedicate propriei persoane, clubul de robotică ar trebui să devină o a doua familie. Denumit de psihologi “cel de-al treilea loc“, înainte de rezultatele clubului, excelența în domeniu, echipa trebuie să fie construită pe relații asertive în cadrul întregului colectiv, necesare expunerii vulnerabilităților care ne fac unici și a procesului educațional armonios. Echipa de robotică Velocity este un grup format din 32 de membri , dintre care 15 sunt membrii principali, 14 voluntari și 3 sunt mentori. Acesta este un colectiv dedicat promovării educației STEM, iar membrii echipei se implică în activități precum construirea și programarea roboților, participarea la competiții și organizarea de workshopuri educaționale pentru tinerii din comunitate.